Un blog de alternativă:http://orthopraxia.wordpress.com/

Ne pare rău, dar administratorul acestui blog nu mai administrează acestă pagină de internet

Împreună cu prietenii mei am creat un blog nou, care îşi propune să devină o alternativă pentru toate blogurile tradiţional ortodoxe. Intenţionam să abordam temele într-o maniera mai largă, plasând pe aceasta pagina de net articole pe diverse teme. Vă invităm să ne faceţi o vizita: http://orthopraxia.wordpress.com/

Interviu cu Ep.Ilarion Alfeev despre cum și când să ne împărtășim

traducerea facuta de rusnac mircea         

Episcopul Ilarion (Alfeev) al Vienei şi Austriei<!–[if !supportFootnotes]–>[1]<!–[endif]–>

– Prea Sfinţite, cât de des se poate şi trebuie să se împărtăşească creştinul cu Sfintele Taine?

– În Eparhia mea, mereu mă străduiesc să subliniez că esenţa vieţii duhovniceşti a creştinului şi a întregii Biserici este anume Euharistia, Liturghia, Sfânta Împărtăşanie. Împărtăşania Euharistică este acea piatră, pe care este zidită toată comunitatea creştină. Eu observ că acolo unde nu există o împărtăşire continuă, unde oamenii se apropie de Sfântul Potir doar la marile sărbători sau doar în cazuri deosebite, este foarte greu sau chiar imposibil de a constitui o comunitate bisericească unită, pentru că nu există temelia pe care ea ar putea fi zidită. Fără această temelie este imposibil să construieşti o familie unită, care este chemată să fie „mica biserică”, ea putând fi astfel doar în cazul când toţi membrii familiei se vor împărtăşi în mod regulat. Din acest motiv, în predicile mele eu îndemn credincioşii să se împărtăşească cât de des posibil şi cred că, în principiu, fiecare creştin are dreptul să se împărtăşească la fiecare liturghie la care este prezent, cu condiţia, desigur, să respecte normele bisericeşti, pentru ca viaţa sa să corespundă vieţii morale, pe care a stabilit-o Biserica. Dacă toate aceste condiţii sunt respectate, atunci nu există nici un impediment pentru ca creştinii să se împărtăşească la fiecare liturghie.

Mai mult decât atât, eu cred că prezenţa la fiecare liturghie fără a ne împărtăşi este un nonsens eclesiologic. Cuvintele Mântuitorului, pe care le pronunţă preotul în timpul Liturghiei „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi”, cuvintele diaconului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi” sunt adresate tuturor celor prezenţi în Biserică, şi nu doar unei categorii de oameni, care, de exemplu, s-au pregătit de Sfânta Împărtăşanie. Desigur, trebuie să evităm extremele şi, desigur, e important ca omul, după cuvintele Apostolului Pavel, cu consideraţie să primească Sfintele Taine ale Lui Hristos, pentru ca împărtăşirea să nu devină o formalitate, rutină, ca nu cumva creştinul prin împărtăşania deasă să aibă sentimentul unei deprinderi faţă de această Taină mare. Însă subliniez încă o dată că împărtăşirea deasă trebuie să reprezinte baza vieţii duhovniceşti a fiecărui creştin. Îmi este greu să-mi închipui viaţa mea fără împărtăşanie măcar o dată în săptămână. Într-un anumit sens eu trăiesc de la o duminică la alta, de la o sărbătoare la alta. Anume împărtăşirea dă putere pentru a deveni creştin.

Biserica Dumnezeului celui Viu

Stanila Iurie

BISERICA DUMNEZEULUI CELUI VIU

Taina întrupării virtuţii dragostei dumnezeieşti este prin excelenţă Biserica. Dumnezeu în trinitatea sa agapică cautînd la cununa creaţiei sale omul şi-a trimis unicul său Fiu spre salvarea neamului omenesc şi anume Fiul său va deveni cap si trup al unei realităţi noi ce va fi creată.
Învăţătura despre Biserică sau aşa numita ecleziologie va fi cel mai discutat subiect în secolul XX în cercurile teologice ortodoxe dar şi în cele romano-catolice şi protestante. Dar de ce atîta discuţie în jurul acestui subiect s-ar putea cineva întreba. Multitudinea discuţiilor despre ecleziologie se datorează faptului prezenţei a mai multor factori. Unul dintre factori constituie dorinţa redescoperirii înţelesului autentic despre Biserică a crestinismului primar. Si anume regăsirea conştiinţei că Euharistia este descoperirea însăşi a naturii Bisericii şi nu doar un simplu mijloc de dobîndire a harului, sau o taină printre celelalte şapte taine. O altă reînviere constituie faptul că dumnezeiasca liturghie iconizează, reprezinta eshatonul, adică Împărăţia lui Dumnezeu. Desigur prezentarea elementelor de renaştere ecleziologică ar putea continua şi mai departe. Dar este imperativ de menţionat că aceste redescoperiri ecleziologice nu constituie nişte modernisme si reforme, ci redescoperirea a diferitor aspecte de învăţătură a Bisericii primare.
Dar cum s-ar putea astăzi de trecut în praxis în parohiile din Republica Moldova
toate aceste achiziţii ecleziologice contemporane ? În mod primordial atît clerul cît şi poporul lui Dumnezeu, care reprezinta purtătorii preoţiei împărăteşti (I Petru 2:9) trebuie să-şi asume angajamentul unui studiu individual teologic. Si nu a unor scriitori de carte teologica si duhovnicească ce deţin un „Weltanschaung” (lb. germană, concepţie despre lume) obscurantist, incontextual, atemporal, si neadecvat dragostei întelegătoare pentru lumea postmodernă în care trăim.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!